Politicienii mioritici, mai lași decât cei bulgari?

Dorian Obreja

Câteva observații necesare, înainte de dezvoltarea temei anunțate în titlu.

Continuă operațiunile de tip montagne russe/roller coaster, menite a distrage atenția de la problemele principale, dar care, inevitabil, le agravează pe cele deja existente și creează și unele noi. Deși, pe 10 iunie, N. Dan s-a întâlnit cu Veștea (e absolut credibil că au și bătut palma), el a apărut, în aceeași zi, ulterior, pentru a-l susține pe Tomac! Pe 12 iunie, primul desemnat anunța că are 200 de voturi, iar pe 15 iunie, al doilea desemnat declara că dispune de 240, deja suficiente; remarcabilă hărnicie în laboratoarele secrete. Ceață în privința studiilor superioare (la o privată) ale lui Veștea: în cv scrie a fi făcute între 1996-2000, numai că, într-o perioadă (1994-2000) care o cuprinde și pe anterioara, personajul figurează ca angajat; rezultă forma de învățământ cu frecvență redusă. Același e considerat de unii susținători drept un ”liberal autentic”. Doar vechimea în partid nu e un criteriu; el e, în ultimii 22 de ani, doar un bugetar de lux, transformat într-un baron (viloi de 570 mp, casă vacanță 280 mp, 7 hectare pământ),  liberal de circumstanță.

Înapoi la tema principală.

Aparent, e greu de explicat de ce, în România, chemarea mai frecventă la urne e pe post de sperietoare, considerată semn al instabilității și generatoare de grave probleme (economice, financiare, sociale). De fapt, lucrurile sunt simple: cei aflați, la un moment dat, în demnități/funcții obținute prin alegeri sau numiri, nu sunt deloc dispuși să-și cedeze locurile; cel puțin nu până la recuperarea banilor (mai mult sau mai puțin negri) folosiți pe diferite căi, pentru a accede.

În alte părți, însă, lucrurile stau cu totul altfel.

Un prim exemplu – dintr-o țară ce poate fi considerată model al democrației: din 1848 până astăzi, elvețienii au fost chemați să-și exprime părerea pe diferite chestiuni de interes de 330 de ori!

Al doilea exemplu, și mai de aproape, dintr-o țară care a fost percepută mulți ani drept fiind în tandem cu România: în aprilie acest an, bulgarii au votat pentru a opta oară în ultimii 5 ani! Aprilie 2021: 3 nominalizări eșuate pentru funcția de premier, drept care urmează alegeri în iulie și noiembrie; în această din urmă lună se formează, totuși, un guvern, care rezistă doar până în iunie 2022. Drept consecință, în octombrie 2022 au loc parlamentare anticipate; nici după acestea nu se reușește formarea unui guvern, așa încât, în aprilie 2023, iar la vot. Rezultă guvernul Denkov, care rezistă numai până în martie 2024; ulterior eșuează 3 încercări de desemnare – astfel că alte anticipate se desfășoară în octombrie același an. În ianuarie 2025, e învestit guvernul Jeleakov, silit să plece de la putere în decembrie același an, atenție!, după protestele masive de stradă împotriva adoptării bugetului de stat pentru 2026, buget care prevedea majorări de taxe și contribuții pentru angajații din sectorul privat; proiectul a fost abandonat...În 2013, guvernul Borisov căzuse din cauza măsurilor de austeritate.  

Și totuși, în ciuda acestei perioade de turbulențe, Bulgaria are un parcurs bun, stând mai bine ca România la stabilitatea macroeconomică, deficit bugetar de 4,1, disciplina fiscală, rată a inflației de 6,9, rată a șomajului de 2,8 și reușind chiar să intre în zona monedei euro.  Iar politicienii bulgari, spre deosebire de confrații lor români, n-au strigat, disperați, că anticipatele ar reprezenta sfârșitul lumii!