INCHIDE

Huidunirea

Huidunirea

Dorian OBREJA

Cred că ar fi extrem de interesant și pilduitor dacă, prin intermediul unei mașini a timpului, am putea afla care este opinia celor care au realizat Unirea din 1859 despre cum celebrează urmașii lor acest eveniment istoric. Și nu doar acesta! Prin documentare, s-ar constata că există o oarecare consecvență, din păcate nu în sensul bun. Elementul comun constă din contestarea vehementă, vocală, cu mulți decibeli, a unuia sau unora dintre actorii principali ai fiecărei etape.

Pe 1 Decembrie 1990, la Alba Iulia, liderul opoziției, Corneliu  Coposu, era huiduit de către simpatizanții „Vetrei Românești”.

Ianuarie 2002. La Iași, președintele Iliescu a jucat Hora Unirii fără poporeni; e adevărat, nu a fost fluierat, dar o „parte a presei” a fost extrem de critică la adresa lui, ceea ce a atras replici inflamate.

În timpul mandatului său, Emil Constantinescu a fost huiduit atât la Iași, cât și la Alba Iulia (unde, în 1999, a renunțat la a-și ține discursul).

Ianuarie 2011. Traian Băsescu a fost huiduit la manifestările de la Iași. Președintele s-a prins în Hora Unirii doar pentru câteva clipe și nici nu a făcut tradiționalul pelerinaj spre mănăstirea „Trei Ierarhi”, unde e înmormântat Cuza.

Ianuarie 2020. Klaus Iohannis a fost huiduit la Iași în timpul discursului ținut cu prilejul Zilei Unirii.

Ianuarie 2026. Nicușor Dan este huiduit la Iași (după ce fusese și la Focșani), pe timpul manifestărilor dedicate Unirii; spre deosebire de predecesori, nu renunță la discurs și nici nu-l întrerupe, ci adresează întrebări retorice contestatarilor.

Desigur, s-ar putea afirma, așa cum s-a mai și făcut, că „huduielile fac parte din spațiul libertății aferente democrației și omului modern”; numai că, așa cum, de asemenea, s-a mai consemnat, „ele sunt articulate de lipsa regulilor și normelor, fiind expresia unui comportament dezlănțuit și instinctual” (deși, nu de puține ori, premeditat și organizat).

Situația este agravată de faptul că, dincolo de categoria care înțelege să se manifeste în acest fel în asemenea prilejuri, spre deosebire de alte popoare, majoritatea românilor parcă nu ar ști să se bucure de sărbătorile lor. Dacă generațiile mai vechi au scuza amintirii unor celebrări impuse, forțate și artificiale, cele noi nu pot invoca nimic în apărarea lor.

Dincolo de aceasta, mai intervin și unele confuzii sau erori de tratare, percepție și punere în valoare. Astfel, se nasc întrebări: de ce nu este sărbătorită așa cum ar trebui prima unire a celor trei provincii românești, chiar dacă efemeră, din vremea lui Mihai Viteazul; de ce evenimentul din 24 ianuarie este calificat, nu de către puțini, derizoriu, drept „mica” Unire; de ce elementul fundamental, unirea, lipsește ca semn al unor manifestări (la Iași, de exemplu, nicio oficialitate locală nu s-a prins în Hora Unirii alături de președinte); de ce declarații și acțiuni din prezent nu vin să continue declarațiile și faptele înaintașilor (Maia Sandu, anunțată ca prezentă, a absentat, contrazicând, cumva, recenta afirmație că ar vota în favoarea unirii).   

Spusele lui Nicolae Iorga - „un popor care nu-și cunoaște trecutul n-are viitor” – se cer completate: în afară de cunoaștere, la fel de importantă este și cinstirea trecutului. Înțelegerea oferă nu doar șansa prevenirii greșelilor, ci și fundamente pentru identitate culturală și calea spre viitor. Fără de asumarea – inclusiv prin celebrare, dar nu formală! – moștenirii istorice, construirea zilei de mâine este sub semnul întrebării...

 

 

 

 

 

 Evenimentul pe WhatsApp – cele mai tari stiri, direct pe telefon!

Esti mereu pe fuga? Noi îti trimitem zilnic cele mai importante 3 stiri din Iasi, Moldova si tara – scurt, clar, fara spam.

Plus: alerte locale de urgenta, noutati exclusive si acces rapid la anunturi importante.

Intra pe canalul nostru oficial: WhatsApp Ziarul Evenimentul

⇒ Încearca 3 zile. Daca nu-ti place, poti iesi oricând.

Esti martorul unui eveniment care poate fi o stire de interes pentru comunitate?

Trimite-ne detalii si imagini la numarul de WhatsApp    0752 266 264  si noi le facem cunoscute!