Trei treimi, dar niciuna mulțumită!

Dorian OBREJA

După rezultatele alegerilor pentru Cotroceni din acest an, se putea spune că, la acel moment, populația țării era segmentată în trei părți.

Puțin peste șase milioane de alegători optaseră pentru europenism, concept care, la prezidențiale, s-a întâmplat și s-a întruchipat în persoana lui N. Dan.

Câteva sute de mii peste cinci milioane preferaseră ceva tot mai mult numit suveranism, punând ștampila pe varianta de rezervă, în condițiile în care exponentul inițial fusese scos din cursă.

Însă segmentul cel mai important (numeric, dar nu numai) era reprezentat de aproape șapte milioane și jumătate de români, care nu consideraseră niciuna dintre cele două oferte suficient de convingătoare pentru ca ei să atribuie cuiva mandatul de a-i conduce în următorii ani.

Recent, N. Dan a înregistrat un (nou) record mondial, celebrându-și, televizat, bilanțul a 100 de zile (la Antena 1), 101 zile (la TVR), 102 zile (B1) și 106 zile (la Antena 3). Departe de mine intenția de a comenta aceste bilanțuri, din două motive: 1. pentru că au fost „de serviciu” (de aceea, și deservicii...); 2. fiindcă mult mai însemnate, cu adevărat importante sunt bilanțurile pe care le face fiecare dintre cele trei părți amintite întru început.

Putem încerca să reconstituim bilanțurile la  urmă amintite pe calea consultării sondajelor. Cel mai recent dintre ele zice, în esență, că alegătorii ar vota, în procent de 50%, cu europenismul (adică exact suma tuturor partidelor aflate la guvernare), și cu 41% pentru  suveranism (al cărui exponent rămâne un singur partid, celelalte două fiind mult sub pragul intrării în legislativ). În același timp, cumva contradictoriu, 51% dintre repondenți sunt nemulțumiți de politicile guvernamentale. Dar, prilej și mai mare de meditație, 74% consideră că România se îndreaptă într-o direcție greșită. E mult, e foarte sau prea mult? Totul e relativ, depinde cu ce sau la ce perioadă îl raportăm. Același indicator era, în iulie acest an, de doar 61%; însă, în trecut, au fost și procente mai mari - în 2019, de 76%; în 2009-2010, de 78-81%.

Problema e, cu aceste sondaje, că iau în calcul doar pe cei care simpatizează/susțin pe unii sau alții și i-ar vota. Segmentul cel mai mare, acela de peste 7 milioane, „mulțimea tăcută” – nu apare. Poate chiar din propria vină, dacă facem apel la un citat din Napoleon Bonaparte, ce spunea că „Zece oameni care-și exprimă părerea în public sunt mai puternici decât alte sute de mii care tac”. A nu-ți exprima opțiunea se poate dovedi un handicap; dar ne aflăm într-un cerc vicios: cum poți alege dacă oferta nu este convingătoare?

Făcând o trecere în revistă a comentariilor din presă și de pe internet (a nu se confunda cu niciun chip!), putem ajunge la oarece concluzii.

Bilanțul taberei europeniste e mai puțin roz decât spera ea. Deși au trecut doar trei luni, lista „umbrelor” e prea lungă pentru a o reproduce aici. Doar zicerea „dar dacă veneau ceilalți la putere, sigur era mai rău” mai ajută la consecvența în opțiune.

Tabera suveranistă nu prea are cu ce se lăuda; creșterea în sondaje e frumoasă, dar, deocamdată, de natură pur teoretică. Mesajele opoziției sunt palide, iar ea, în ansamblu, se diluează – vezi dispariția unor grupuri parlamentare.

În fine, cei șapte milioane jumătate de români care nu au votat parcă nu au avut temeiuri, de la alegeri încoace, pentru a-și schimba ”opțiunea”.

E un soi de război rece, în care nu câștigă nimeni, dar pierde toată lumea!