Mâine, trei ore, voi fi președintele țării!

Dorian OBREJA

Desigur, vă veți întreba ce mi-a venit. Într-o țară în care sunt sumedenie de  candidați la jilțul de la Cotroceni, numai eu mai lipseam.

Nu, vă asigur că nu doresc ceea ce am anunțat în titlu nu se datorează exemplului oferit de actualul ocupant al jilțului în discuție - mă refer la acel exemplu prin care a demonstrat că a candida la prezidențiale poate fi o bună afacere financiară (vezi recenta declarație de avere a împricinatului).

Acțiunea mea trebuie interpretată, mai degrabă, ca o reacție la un articol apărut, pe 1 iulie a.c., pe un site din SUA. Semnatar – Nicușor Dan. Care a și fost gratulat, de către presa obedientă, drept „editorialist„. M-am simțit lezat; cum adică, eu am această calitate de vreo trei decenii, dar niciodată nu mi-a apărut un text în vreo publicație americană. Și am vrut să protestez: greva japoneză, greva foamei, un marș (adică mișcare, nu interjecție volitivă) pe sub zidurile Cotroceniului etc. După oleacă de meditație, m-am răzgândit, și am decis ca, dacă cel numit a putut fi, pentru vreo trei ore (atât estimez că ar dura scrierea textului amintit), „editorialist”, fără nici un fel de pregătire (și nici talent), să mă instalez și eu, același interval, în palatul prezidențial. Un soi de re-editare, cu actualizările necesare, a romanului „Prinț și cerșetor”, scris de Mark Twain...

Lăsând gluma mai la o parte, vreau să subliniez că subiectul cu pricina poate fi unul de manual la o școală de presă, privind transformarea a ce doriți în bici, sau cum se poate construi o sumă de fake-news-uri, mai pe limba contemporană.

Textul amintit nu poate fi considerat editorial. Pentru că: 1. potrivit definițiilor de specialitate,  „editorialul este un articol de opinie care exprimă poziția oficială a unei publicații sau viziunea argumentată a unui redactor pe marginea unui subiect de actualitate. Acesta nu este semnat de un reporter oarecare, ci reprezintă „vocea” ziarului sau a revistei.”; 2. zona din site-ul Newsmax unde a apărut textul nu este de editoriale, nici măcar de opinii, ci una de ghiveci  călugăresc, denumită newsfront („ultimele știri”). Înghesuiala unei mari părți a presei de a da titluri bombastice de genul „N. Dan publică un editorial în presa din SUA” sau „N. Dan publică un editorial pe un mare site din SUA” exprimă nu doar necunoașterea termenului folosit, ci și dorința de lingușire, însoțită, fatalmente, de alte fake news-uri: nu „în presa din SUA”, ci pe un singur site; nu „un mare site”, ci unul de partid (republican, desigur), cu o audiență modestă, de vreo 320.000 de cititori/lunar, în condițiile în care New York Times are circa 500 milioane, iar CNN – circa 250 milioane!

Despre același articol (pe care nu-l comentez, pentru că e slab și conține și multe inexactități, gen românii sunt topiți după Trump), mai trebuie adăugat: nu este apărut într-o secțiune care să  permită contabilizarea numărului de citiri, dar nici comentarii cu acces liber, din care s-ar putea evalua reacțiile; fotografia însoțitoare conține un fragment din steagul SUA și un altul, cu galben și albastru, care ar putea fi ucrainean (!?); aproape cert, apariția se datorează materializării unui recent contract de lobby, cu sumă destul de piperată pentru o apariție ignorată. Ar fi fost de preferat un interviu la o televiziune de top, la o oră de maximă audiență, dar, pentru asta, trebuie să ai abilitatea de a ști engleza mai ceva decât cea de a te mișca pe covorul roșu (pe site, textul e și declamat în limba lui Trump – de o americancă!).