Măi animalelor politice, faceți guvern!

Dorian OBREJA

Se împlinesc, pe 15 august, 34 de ani de la momentul în care clasa politică, prin intermediul președintelui de atunci, a aplicat unui reprezentant al celei de a patra puteri o etichetă pe care nu s-a putut așterne praful uitării – „măi animalule”.

M-am gândit că  merită, chiar și cu așa mare întârziere, ca presa să dea o replică, ceva mai lungă și foarte la obiect. Dacă - și nu mă îndoiesc – vor fi unii politicieni nemulțumiți, și chiar indignați de apelativ, le zic dinainte să stea liniștiți, ba chiar să se simtă mândri de a face parte dintr-o categorie definită astfel de Aristotel. În viziunea acestuia, omul este un „zoon politikon”, literal – un „animal social”, adjectivul politikon fiind un derivat din polis, care înseamnă cetate. „Traducând” conceptul, e în natura omului să trăiască în comunitate şi să se comporte precum „cetăţean”, să aibă ataşament pentru „cetatea”/„societatea” cărei îi aparţine, să aibă capacitatea de a o apăra şi de a-i consacra parte din timpul său, pentru că menirea lui in lume este nu numai să aibă o existenţă biologică, ci şi să se bucure de bine şi fericire.

Problema e că, pe vremea lui Aristotel, oamenii erau mult mai puțini, și atunci se putea ca toți cetățenii să participe nemijlocit la luarea deciziilor, votând  legile și politicile statului în mod direct, nu prin alegeri periodice de reprezentanți.

Odată cu trecerea timpului, oamenii s-au înmulțit într-atât, încât nu mai puteau participa toți. Și așa, încet, dar sigur, oamenii s-au împărțit în două: simpli cetățeni, făcuți să fie conduși, și politicieni, sau animale politice, închipuindu-și că au calitățile necesare pentru a conduce.

Dar să ne întoarcem la oile noastre, îndeosebi la berbeci (reprezentând masculii aduli, necastrați), simbol al încăpățânării.

Aici, cu siguranță, campion este N. Dan, la care greșala a devenit tradiție: a greșit moșind un guvern ce a rezistat doar un an; a greșit fiind pasiv sau chiar complice la debarcarea, în mai, a acelui guvern;  a greșit venind cu două desemnări ce jigneau inteligența și bunul simț; iar acum greșește a cincea oară (într-un singur an!), fie pasând altora o sarcină ce este a sa, fie alegând alegând partizan (ceea ce ar confirma scenariile). Ba face chiar și greșeli secundare: în loc să aloce tot timpul, 20 de ore din 24, dacă e nevoie, rezolvării crizei, s-a dus, joi, în Polonia, la un summit de reconstrucție a Ucrainei, deși se știa că actorul principal, Zelenski, va lipsi, semn al relațiilor tensionate cu gazdele; iar sâmbătă, a mai tras o fugă în aceeași țară! Două duse și venite, două zile prăpădite...

Nici liderii partidelor nu fac excepție de la regulă, fiecare încăpățându-se în bula lui, dovada cea mai bună fiind cele două propuneri de premier (Grindeanu & Mureșan), una mai proastă decât cealaltă.

În asemenea circumstanțe, apare din ce în ce mai mult o singură posibilitate de deblocare – alegerile anticipate. Numai că ele sunt prezentate (de președinte și fostele partide din coaliție) drept sfârșitul lumii, sau, mai exact, începutul preluării puterii de către „extremiști” și „antioccidentali.

Alegeri anticipate au fost în Spania (2023), Franța, Marea Britanie și Belgia (2024), Germania și Olanda (2025), Bulgaria (2026), cea din urmă cu 8 rânduri de alegeri în 5 ani!!! Curând, vor fi și în Serbia. Și în nici una dintre aceste țări n-a fost sfârșitul lumii, ba chiar lucrurile s-au așezat.

Imperativul e clar: cu sau fără anticipate, animalele politice mioritice trebuie să dea guvern!